Impartasania rara produce insa crestinilor toate cele contrare; caci cine intarzie sa se impartaseasca, acela nu face nicio pregatire, nu devine atent, nu are o paza stransa fata de gandurile rele, pentru ca intarzierea il face sa cada in nepasare, iar inflacararea evlaviei si a iubirii dumnezeiesti se raceste; lungimea timpului ii permite sa umble cu usuratate si indiferenta in viata lui, sa nu aiba teama in suflet, contractie in simturi si paza la miscarile lui, ci-l face sa aiba o dezlegare desavarsita si la mancaruri si la cuvinte si la privelisti necuviincioase si sa ajunga asemenea unui dobitoc care, fiindca n-are frau, aluneca in prapastia pacatului. Ca toate acestea urmeaza celor zabavnici la impartasire e un lucru adevarat, precum le patim noi insine cu fapta si in experienta de zi cu zi. Continuare

embedded by Embedded Video

YouTube Direkt

Se observa o nepotrivire tot mai mare intre ce anume cer oamenii de la Dumnezeu si ce anume cere Dumnezeu de la oameni. De multe ori, rugaciunile nepotrivite ale oamenilor nu sunt intelese de acestia, ci ajung sa fie rostite cu incapatanare si chiar cu manie fata de Dumnezeu, care pare ca nu le mai “asculta” rugaciunile.

Mantuitorul a spus: “Nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6, 31-33). Cu toate acestea, inca si astazi, oamenii cauta mai mult mancarea, hainele si bunurile cele trupesti, decat Imparatia lui Dumnezeu. Continuare

“În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti Prooroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristos? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţă veşnică, pentru ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.”Ioan 4, 5-42 Continuare

Astăzi îl prăznuim pe Sfântul Irodion, supranumit “Luceafărul de la Lainici” pentru că a strălucit în mănăstirile Olteniei prin faptele sale. Atât în timpul vieţii, cât şi după trecerea sa la cele veşnice, sfântul a săvârşit numeroase minuni pentru cei credincioşi.

Sfântul Irodion a fost canonizat anul trecut şi face parte din pleiada de duhovnici ai neoisihasmului românesc, alături de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Paisie de la Neamţ (Velicikovski), Cuviosul stareţ Gheorghe de la Cernica, Sfântul Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti, şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, mai întâi duhovnic, apoi ucenic al Sfântului Irodion.

Viaţa duhovnicească aleasă, pe care a trăit-o şi a promovat-o, l-a aşezat pe Sfântul Irodion între sfinţii mult iubiţi ai credincioşilor, bucurându-se de o aleasă preţuire atât în timpul vieţii, cât şi după trecerea sa la cele veşnice. Continuare

Acum ceva vreme, la o emisiune TV, vorbindu-se despre o anumita categorie de oameni, invitatul emisiunii concluziona scurt: “Nu am nimic cu ei, dar nu pot sa ii inghit.” Cuvintele sale au fost insotite de un zambet, el intelegand prea bine contrazicerea dintre ele.

Mi-au ramas in minte aceste cuvinte. Nu cred ca le voi uita vreodata. Nu a fost singura data cand le-am auzit rostindu-se. Desi invitatul se amuza pe seama lor, sunt totusi multi cei care le rostesc cu atata seriozitate si credinta, incat cred cu tarie ca in ele nu sta nimic rau. Acestia nu isi dau seama de inselarea in care se adancesc de bunavoie. Continuare

“În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit aşa curând şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Deci, aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus. Şi, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în ziua cea dintâi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt; şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus vouă. Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.” (Marcu 15, 43-47; 16, 1-8) Continuare

Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să petrecem aceste preaminunate zile ale Postului Mare în care ne-am străduit spre înnoirea sufleletelor şi ajutorul trupului nostru,  spre rugăciune mai multă, prin post şi prin săvârşirea faptei bune, cea bine-plăcută Domnului. Ne-au mai rămas doar două săptămâni până la marea sărbătoare a creştinătăţii – Învierea Domnului nostru Iisus Hristos – Sfintele Paşti şi, de aceea, ne-am gândit să revenim la această deja cunoscută metodă de comunicare în parohia noastră, de a bate la uşa sufletului dumneavoastră, şi de a vă invita la sfânta noastră biserică pentru a fi împreună rugători în această intensă perioadă duhovnicească.

Participarea la Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor pentru a-L întâmpina pe Domnul ce intră în Ierusalim, spovedania, deniile din Săptămâna Patimilor sunt unice prilejuri de intra în dialog cu Dumnezeu prin rugăciune.

Anul acesta – dedicat de Sfântul Sinod Tainei Sf. Maslu şi îngrijirii bolnavilor – pentru prima dată, vă invităm să luaţi parte cât mai mulţi la Slujba Sfântului Maslu, în ziua de vineri, 6 aprilie 2012, orele 16.30, la care vor sluji 7 preoţi, unde veţi primi fiecare untdelemn sfinţit pentru a duce şi acasă sau la cei bolnavi care nu se pot deplasa. Cu această ocazie, toţi cei ce participă vor avea  privilegiul de a se putea închina la icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul nostru, precum şi la răcliţa cu mir izvorât din moaştele Sfântului, adus de la Tesalonic de ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos şi oferit parohiei noastre ca odor de mare preţ!

O lumânare aprinsă pentru ajutorul celor vii şi pentru cei adormiţi, dragi nouă, spre a-i face părtaşi la lumina Învierii Domnului şi rugăciunea făcută pentru binele nostru, al tuturor, sunt îndemnuri şi argumente pentru sporirea comuniunii şi a prezenţei noastre în Sfântul Lăcaş al Domnului Hristos, dătătorul vieţii şi al nemuririi prin Învierea Sa.

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe fiecare, cu toţi cei din familiile dumneavoastră!

E cu putinţă corectarea unei vieţi greşite. Varsta nepriceperii pune păcatul ca sens al vieţii sale. Dumnezeu te aduce la cale, la sens.

Continuare

Crucea este uşa Împărăţiei cerurilor. Trebuie să regăsim sensul Crucii ca biruinţă asupra morţii spirituale, biruinţă a iubirii.

Să te lepezi de tine ca de altul

Cele spuse de Iisus par a cuprinde o singură idee. Dar ele cuprind, întîi – să se lepede de sine, apoi, în al doilea rînd – să îşi ia crucea şi al treilea – să Îmi urmeze Mie. Dar să vedem mai întîi ce înseamnă: a te lepăda de tine. Mai întîi însă să vedem ce înseamnă a te lepăda de altul, şi atunci vom şti ce înseamnă a te lepăda de tine.

Ce înseamnă, dar, a te lepăda de altul? Cel care se leapădă de altul se înstrăinează complet de acela; nu-l ajută, nu-l sprijină, n-are milă, nu suferă de-l vede biciuit, legat, întemniţat, chinuit pe cel de care s-a lepădat, de i-ar fi frate, prieten sau orice. Aşa de străini vrea Domnul să fim faţă de trupul nostru; să nu ne fie milă de el de este biciuit, surghiunit, ars sau în alt fel chinuit! Dacă ne purtăm aşa cu el, atunci avem milă de el. Că şi părinţii atunci au milă de copiii lor cînd poruncesc dascălilor, cărora îi încredinţează, să n-aibă milă de ei. Tot aşa şi Hristos n-a spus numai: “Să n-ai milă de tine însuţi!”, ci ceva mai mult: “Să te lepezi de tine însuţi!”, adică: “Să n-ai nimic comun cu tine însuţi, ci să te dai primejdiilor, muncilor; aşa suflet să ai, ca şi cum n-ai suferi tu acestea, ci altul!” Şi n-a spus: “Să se tăgăduiască”, ci: “Să se lepede”. Iar a te lepăda e mai mult decît a te tăgădui. Continuare