Răspunsuri liturgice: În ce condiţii şi cât de des primesc Sfânta Împărtăşanie copiii?

Răspunsul la întrebarea din titlu are nevoie de o scurtă incursiune în istoria Bisericii primelor veacuri, când creştinii fără impedimente se împărtăşeau la fiecare Sfântă Liturghie. După secolul al IV-lea, evlavia faţă de primirea Sfintei Împărtăşanii a scăzut, Sfinţii Părinţi fiind nevoiţi să vorbească şi să scrie împotriva împărtăşirii rare, considerată chiar una din cauzele îmbolnăvirii. De exemplu, Sfântul Macarie Egipteanul îi spunea unei femei pe care tocmai o vindecase de demonizare: „Niciodată să nu neglijezi a merge la biserica lui Dumnezeu şi a te împărtăşi cu Tainele lui Hristos Domnul! Aceasta ţi s-a întâmplat pentru că timp de cinci săptămâni nu te-ai apropiat de Preacuratele Taine“ (Viaţa Sfântului Macarie Egipteanul, în PSB, vol. 16, Bucureşti, 1992, p. 27).

În epoca apostolică, Sfintele Liturghii erau săvârşite seara, după agapă (masa frăţească), având modelul Cinei celei de Taină (cf. Luca 22, 20 sau 1 Corinteni 1, 25). Foarte curând, după secolul al II-lea, agapele s-au mutat după Sfânta Liturghie, îndeosebi cu scopul de a-i ajuta pe cei săraci. Ulterior au apărut canoane care interziceau agapele organizate în biserică (Canonul 28 Laodiceea – 343), ceea ce a adus la separarea lor de Sfânta Liturghie, având loc în încăperi special amenajate sau în case particulare. Tot în această perioadă, s-a generalizat practica împărtăşirii pe nemâncate sau cu ajunare, aşa cum consemnează Canonul 41 al Sinodului de la Cartagina, din 419: „Sfintele altarului să nu se săvârşească decât numai de persoane care au ajunat, exceptându-se o singură zi la an, întru care se săvârşeşte Cina Domnului (…)“.

Acest canon ne arată că practica generală era aceea a primirii Sfintei Împărtăşanii pe nemâncate, rămasă valabilă şi astăzi, atât pentru clerici, cât şi pentru credincioşi.

Interesant este că, pe lângă consemnarea practicii generale, canonul de la Cartagina ne arată îngăduinţa Bisericii acelei vremi pentru o excepţie: obiceiul unor creştini, care în Joia Mare slujeau Liturghia după o cină specială.

Totodată, în colecţia de canoane a Bisericii Ortodoxe, în privinţa ajunării înaintea primirii Sfintei Împărtăşanii mai întâlnim două canoane: Canonul 16 al Sfântului Timotei al Alexandriei (†385) şi Canonul 9 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul (†818), ambele vorbind tot de excepţii de la rânduiala ajunării.

Iată textul acestora:

„Dacă cineva ajunând pentru a se împărtăşi, spălându-şi gura sau în baie a înghiţit apa nevrând, se cuvine a se împărtăşi?“ Răspuns: Da; fiindcă satana aflând prilej de a-l opri de la împărtăşire, mai des va face aceasta“ (Canonul 16 al Sfântului Timotei al Alexandriei).

„Se cuvine să se dea dumnezeiasca împărtăşanie celui bolnav în primejdie de moarte, chiar şi după ce a gustat mâncare“ (Canonul 9 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul).

Am expus aceste informaţii legate de atitudinea Bisericii primelor veacuri faţă de ajunarea care precedă primirea Sfintei Împărtăşanii, consemnată în canoane şi în rânduielile liturgice, deoarece o considerăm ajutătoare în oferirea unui răspuns cât mai echilibrat întrebării din titlu.

Ne ajută ceea ce am scris până acum să înţelegem că, în privinţa copiilor mici, poate fi făcută o derogare de la regula ajunării, ei primind Sfânta Împărtăşanie şi dacă au mâncat cu câteva ore înainte. Impunerea ajunării pentru sugari sau pentru copiii de doi-trei ani este absurdă şi nerealistă. Dacă pentru cel bolnav canoanele fac o derogare de la obicei, acelaşi lucru poate fi făcut şi pentru copiii care nu pot înţelege rostul ajunării, ca parte a pregătirii pentru împărtăşire.

În condiţiile respectării cu stricteţe a rânduielii ajunării, riscăm ca cei mici să nu se împărtăşească niciodată în timpul Sfintei Liturghii, ci numai în afara ei, cu Dumnezeieştile Taine păstrate pe Sfânta Masă (care sunt, de altfel, „pentru cei bolnavi“, aşa cum scrie în Liturghier).

În ce priveşte cea de a doua parte a întrebării, referitoare la frecvenţa cu care pot fi împărtăşiţi copiii, credem că nu pot fi impuse reguli inventate, de genul: „nu mai repede de 40 de zile“. În condiţiile în care aceştia au o viaţă curată, nestricată încă de păcate, pentru care, de altfel, nici nu se spovedesc, considerăm că, botezaţi fiind, se pot împărtăşi la fiecare Sfântă Liturghie la care participă. Împărtăşirea lor cât mai deasă constituie cel mai mare dar pe care îl pot mijloci pentru ei părinţii sau naşii.

Ştim că s-a împământenit obiceiul ca, la Sfânta Spovedanie, copiii să vină după ce împlinesc şapte ani, considerându-se că aceasta este vârsta la care încep să conştientizeze ce înseamnă păcatul şi consecinţele lui. Experienţa ne arată că vârsta ar putea fi şi mai mică, în funcţie de temperamentul şi de condiţiile în care trăiesc copiii respectivi. În privinţa vârstei de la care ar trebui să primească Sfânta Împărtăşanie cu ajunare, considerăm că ea depinde, de asemenea, de firea copilului, dar şi de disponibilitatea părinţilor de a-l ajuta să înţeleagă de ce ajunăm înainte de primirea Sfintelor Taine. Lucrul acesta se poate face treptat, cu mult tact, astfel încât, după câţiva ani de viaţă, copilul să vină la Sfânta Liturghie nemâncat, bucuros că va primi Sfânta Împărtăşanie, nevăzând în această rânduială un chin de care vrea să scape cât mai repede.copii impartasanie

Un nou sfânt mucenic în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române – Sfântul Mare Mucenic EFREM cel Nou

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în şedinţă joi, 22 mai 2014, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a hotărât înscrierea în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, canonizat de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, cu ziua de prăznuire la 5 mai.  Acest Sfânt Părinte s-a născut la 14 septembrie 1384, în ziua praznicului Înălţării Sfintei Cruci, în cetatea Trikala din Grecia, primind la botez numele de Constantin. Rămânând orfan de tată încă de mic, a rămas în grija mamei sale, împreună cu cei şapte fraţi ai săi. La vârsta de 14 ani, a intrat vieţuitor la Mănăstirea „Buna Vestire“, zidită pe locul numit Muntele Neprihăniţilor de lângă localitatea Néa Makri. La tunderea în monahism tânărul a primit numele Efrem. În această mănăstire s-a nevoit a urma lui Hristos mai bine de 27 de ani prin vieţuire curată, blândeţe şi smerenie şi a primit marele dar al preoţiei. În anul 1416 otomanii au ocupat şi regiunea Attica, unde se afla mănăstirea în care vieţuia sfântul. În anul 1424, atacând mănăstirea, turcii au tăiat capetele tuturor călugărilor, Sfântul Efrem cel Nou scăpând nevătămat, deoarece se afla într-o peşteră în care obişnuia să se nevoiască. În anul următor, păgânii au atacat din nou mănăstirea, prinzându-l şi pe Sfântul Efrem. În ziua de 14 septembrie 1425, când sfântul împlinea 41 de ani, a fost luat rob. Vreme de opt luni şi jumătate a fost supus la chinuri groaznice chiar în curtea mănăstirii sale pentru a se lepăda de credinţa sa. Sfântul Efrem s-a mutat la Domnul în ziua de 5 mai, în vârstă fiind de 42 de ani. Sfintele sale moaşte au fost descoperite în data de 3 ianuarie 1950. (Diac. Ştefan Sfarghie)icoana-sf.-mare-mc-efrem-cel-nou

Prima praznuire a Sf. Mare Mucenic Efrem, ca ocrotitor al parohiei noastre

Din toamna anului 2012, biserica parohiei noastre adaposteste un papuc  al Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, oferit in dar parohiei de stareta Manastirii Nea Makri, Grecia.

In data de 26 octombrie 2013, prin bunavointa si binecuvantarea IPS Casian, Arhiepiscopul Dunarii de jos, parohia Sf. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a primit ca al doilea ocrotitor, pe Sf. Mucenic Efrem cel Nou.

Pentru a vesti tuturor enoriaşilor această bucurie, a fost tipărit un pliant în care am cuprins viaţa Sfântului, dar şi documentul de autenticitate şi donaţie primit din partea Maicii Teodosia, stareţa Mănăstirii BunaVestire şi Sf. Efrem cel Nou din Nea Makri. Cu câteva săptămâni înainte de data prăznuirii sale, toate familiile din parohie au primit invitaţia de a participa la acest eveniment istoric şi duhovnicesc, precum şi pliantul menţionat.

Iata ca anul acesta, in data de 5 mai, am praznuit pentru prima data pe Sf. Efrem cel Nou ca protector ceresc si grabnic ajutător pentru toţi cei ce îl cheamă în ajutor.

În ajunul acestei sărbători, duminica, 4 mai 2014, am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Inaltpreasfinţitul Părinte Casian, care, înainte de slujba Vecerniei si a Litiei, a săvârşit taina Sfântului Botez pentru prunca Teodora şi apoi a sfinţit racla din lemn sculptat în care ÎPS Sa a aşezat Papucul Sf. M. Mc. Efem cel Nou, primit în dar de la Mănăstirea din Nea Makri (Grecia), unde se află sfintele sale moaşte. Au fost clipe de mare emoţie şi de mulţumire aduse lui Dumnezeu şi Sfântului Efrem pentru că, într-un timp relativ scurt, au ajutat ca în comunitatea noastră să se contureze şi apoi să se întărească evlavia faţă de acest sfânt mucenic al lui Hristos, care din ceruri, ne va ocroti pe viitor, împreună cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.

A doua zi, luni, 5 mai 2014, sfântul lăcaş a fost neîncăpător, foarte mulţi creştini drept-măritori din parohie, dar şi din oraş, au dorit să participe la Sfânta Liturghie săvârşită în cinstea şi lauda Sf. Efrem cel Nou.

Mulţumim tuturor credincioşilor care s-au implicat în organizarea şi buna desfăşurare a hramului închinat acestui mare DSC_0270 DSC_0275 DSC_0274 IMG_8101 IMG_8106mărturisitor al credinţei în Hristos.

 

Viața Sfântului Efrem, marele făcător de mi­nuni – 5 Mai

Picture 022Sfântul Efrem (Constantinos Morfis după numele de botez) s‑a născut în oraşul grecesc Trikala, în anul 1384. La 14 ani a ple­cat la Mănăstirea Bunavestire, de pe Mun­tele Ne­pri­hăniţilor, părăsind casa pă­rin­tească, mama văduvă şi cei şapte fraţi, fu­­gind din calea turcilor conduşi de Baiazid I, care începuseră răpirea tinerilor de 14‑20 ani pentru a‑i înregimenta cu forţa ca ie­ni­ceri.

Sfântul Efrem s‑a nevoit mai bine de 25 de ani, ca monah, la Mănăstirea Buna­ves­ti­re. În anul 1416, turcii au prădat peninsula Attika şi, în 1424, invadând mănăstirea, au omorât cu sabia toţi călugării. Sfântul E­frem era atunci în peşteră, sus în munte, şi când s‑a întors a găsit trupurile neînsu­fle­ţi­te ale monahilor. După un an, turcii au ve­nit din nou şi, găsindu‑l pe sfânt, l‑au supus caz­nelor cu o barbarie rar întâlnită, timp de opt luni şi jumătate. Îndurând chinuri mai pre­sus de cuvinte, rugându‑se şi iertând, sfân­tul a primit cununa mucenicească, după cum singur avea să arate în chip minunat. Continue reading →

Icoanele nu sunt ilustratii

123946_duminica-ortodoxiei-postEvanghelia Duminicii intai din Post (a Ortodoxiei): “In vremea aceea a vrut Iisus sa plece in Galileea si a gasit pe Filip. Si i-a zis Iisus: Urmeaza-Mi! Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei si a lui Petru. Filip a gasit pe Natanael si i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise in Lege si prorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Si i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino si vezi. Iisus a vazut pe Natanael venind catre El si a zis despre el: Iata, cu adevarat, israelit in care nu este viclesug. Natanael I-a spus: De unde ma cunosti? A raspuns Iisus si i-a zis: Mai inainte ca Filip sa te cheme, te-am vazut cand erai sub smochin. Raspuns-a Natanael: Rabbi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti Imparatul lui Israel! Iar Iisus i-a zis: Pentru ca ti-am spus ca te-am vazut sub smochin, crezi? Mai mari decat acestea vei vedea. Si a grait: Adevarat, adevarat zic voua, ca de acum veti vedea cerul deschizandu-se si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si coborandu-se peste Fiul Omului”. (Ioan 1, 43-51) Continue reading →

Când şi cum a fost întemeiată Taina Spovedaniei?

cruce-metaniiConform hotărârii din 29 octombrie 2012 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea preşedintelui său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României, anul 2014, în care ne aflăm, a fost declarat „Anul omagial euharistic al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii“ şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“.

Prima parte a acestei hotărâri are în vedere strânsa legătură dintre Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, dacă ne gândim că în Biserica Ortodoxă Română Sfânta Împărtăşanie nu se poate concepe fără Sfânta Spovedanie. Continue reading →

Cum să luăm parte la Sfânta Liturghie și ce trebuie să facem în biserică?

Sfanta-Liturghie-EpiclezaIntrând în biserică, nu uita că intri într-un locaș sfințit, în casa lui Dumnezeu. Nu este deci de prisos „Să știi cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului Celui Viu…” (I Tim. 3, 15). În clipa în care pășim peste pragul bisericii, să lăsăm afară toate gândurile, toate grijile lumești, toate simțurile pământești. În biserică se intră «cu credință, cu frică de Dumnezeu și cu bună evlavie». Pășind în sfântul lăcaș, să fim astfel eliberați de povara grijilor de toate zilele: «Toată grija cea lumească să o lepădăm» și să ne ațintim gândul și inima numai spre cer și spre Dumnezeu: «Sus să avem inimile!», așa cum ne îndeamnă preotul înainte de a începe marea rugăciune în timpul căreia se aduce Sfânta Jertfă.

Pășește apoi ușor, spre a te închina mai întâi în fața Sfintei Evanghelii și a icoanei de pe tetrapod, care închipuie pe Hristos în mijlocul bisericii, apoi, în fața iconostasului; iar dacă ai adus prescură, vin și pomelnic, dă-le preotului prin ușa dinspre miazănoapte a altarului. Închină-te cu cuviință și evlavie înaintea Sfintelor icoane, fără să stai prea mult îngenunchiat, mai ales în fața icoanelor împărătești, pentru a îngădui și altora să-și facă rugăciunile lor și ca să nu împiedici pe preot în săvârșirea slujbei. Dacă însă s-a început Sfânta Liturghie, rămâi să te închini la icoane după sfârșitul slujbei.

Mergi după aceea în liniște și te așează la locul cuvenit: bărbații, la dreapta, iar femeile, la stânga. Ai grijă să lași la mijlocul bisericii loc de trecere pentru cei ce vor veni după tine și pentru sfințiții slujitori, când trebuie să cădească toată biserica. Ai grijă, de asemenea, ca locul de sub policandrul cel mare să rămână gol, pentru ca preotul să poată ieși pe acolo cu Sfânta Evanghelie și cu sfintele Daruri. Cuviincios este, iarăși, ca stranele să rămână libere, la îndemâna celor mai în vârstă, mai neputincioși și mai osteniți decât tine, pentru ca aceștia să poată să ia loc în anumite momente ale slujbei.

Nu umbla și nu te mișca fără rost în biserică, ci rămâi în liniște la locul pe care ți l-ai ales dintru început, pentru a păstra liniștea și buna rânduială ce trebuie să domnească în casa Domnului, căci „Dumnezeu nu e al neorânduielii, ci al păcii” (I Cor. 14, 33). Păstrează tot timpul, în ținuta și înfățișarea ta trupească, cuviința și evlavia pe care trebuie să le avem în fața Împăratului Tuturor. Nu sta relaxat la strană, ci drept, în picioare: «Să stăm bine, să stăm cu frică și să luăm aminte Sfânta Jertfă cu pace să o aducem!». Nu vorbi și nu râde, nu fi necuviincios și nu-ți roti ochii împrejur, ca să vezi cine a mai intrat sau cine iese sau ce face vecinul tău, ci urmărește cu atenție rânduiala slujbei, luând parte la cântările Sfintei Liturghii, bine știind și încredințat fiind că toate cele ce se săvârșesc în timpul Sfintei Liturghii se fac pentru noi toți, slujitori și credincioși laolaltă. Ascultă mai ales cu multă luare aminte cele ce se citesc la Apostol și Evanghelie, ca și cum ai asculta pe Domnul Însuși sau pe Sfinții Săi Apostoli; fii, de asemenea, atent la predica rostită de preot, căci el nu vorbește în numele lui, ci al lui Dumnezeu. Luarea aminte, cuviința și credința noastră trebuie să sporească pe măsură ce ne apropiem de inima Sfintei Liturghii, adică de clipa sfințirii Darurilor.

Închină-te, adică fă-ți semnul crucii și pleacă-ți genunchii la timpul cuvenit, adică: în timpul cântării «Pre Tine Te lăudăm», când se sfințesc darurile, la Axion, când preotul mijlocește pentru noi.

(Învățătura de credință ortodoxă, Editura Doxologia, 2009, pp. 267-268)

www.doxologia.ro